Rădăcinile de turmeric (Curcuma longa L.) sunt utilizate ca tratament de milenii.
Acestea au mai multe proprietăţi farmacologice, inclusiv acţiune antiinflamatoare şi pot fi indicate pentru tratamentul astmului. În cadrul unui studiu publicat în anul 2019, cercetătorii şi-au propus să testeze ipoteza conform căreia, la copiii şi adolescenţii cu astm persistent, administrarea de rădăcini de turmeric sub formă de pulbere timp de 6 luni, pe lângă un tratament standard, comparativ cu placebo, va avea ca rezultat un control mai bun al bolii. Pacienţii au fost repartizaţi la întâmplare pentru a primi 30 mg / kg / zi de turmeric timp de 6 luni sau placebo. Datele au fost colectate prospectiv. Toţi pacienţii au fost clasificaţi privind severitatea şi controlul astmului în conformitate cu GINA-2016 şi au fost supuşi testelor funcţionale pulmonare.
Rezultatele obținute au arătat că pulberea de rădăcină de turmeric a dus la treziri nocturne mai puţin frecvente, la utilizarea mai rară a agoniștilor β-adrenergici cu acţiune scurtă şi la un control mai bun al astmului după 3 şi 6 luni, în comparaţie cu placebo.
Manarin , Anderson , Silva , Coppede, Roxo-Junior P , Pereira , Carmona F . Curcuma longa L. ameliorates asthma control in children and adolescents: A randomized, double-blind, controlled trial. J Ethnopharmacol 2019 Jun 28;238:111882. doi: 10.1016/j.jep.2019.111882. Epub 2019 Apr 13.