Autori: Biolog Lia Călini, farmacist Alexandra Popa
Sursa: Revista Română de Apiterapie, Fitoterapie și Aromaterapie Nr.5

Măceșul este o plantă indigenă în Europa, este un arbust ghimpos, de 2-3 m, cu ramuri arcuite, frunze penat-compuse cu marginile dinţate. Florile sunt mari, cu sepalele răsfrânte şi cu petalele roz. Fructul, măceaşa, este un fruct fals (se dezvoltă din caliciu), roşu, lunguieţ, închizând în interiorul său adevăratele fructe (achene), cu aspect de seminţe păroase. La noi măceşul este larg răspândit în flora spontană.

TRADIȚIE

Medicii antichităţii au încadrat măceşul în tezaurul lor medical. Dioscorides a menţionat o utilizare particulară a măceşelor: „Fructul uscat fără perii din interior, pentru că aceştia sunt dăunători pentru trahee, fiert şi băut cu vin, potoleşte diareea.”
Plinius, naturalistul roman, atribuie plantei acest nume (Rosa canina – trandafirul câinelui) după credinţa conform căreia rădăcina ei poate vindeca muşcătura unui câine turbat; planta şi utilizări ale sale au fost descrise şi de către Teophrastus. Deja pe vremea lui Hippocrates era cunoscută ca un agent antiinflamator.
În terapia medievală erau folosite diferite preparate din măceşe pentru tuse sangvinolentă, vomă, pietre la rinichi, dizenterie etc.
După Matthiolus (Matthiolus, New Kreuterbuch, 1626, p 55) măceşele se administrau în gonoree şi dizenterie. Cu miere se utilizau ca antihelmintice, împotriva calculilor urinari şi a dificultăţilor apărute la urinare cauzate de aceştia.
Se menţiona că un decoct din măceşe avea efecte „admirabile” în crampele stomacale.
Pastorul Künzle le recomanda în albuminurie, iar după Kroeber extractul fluid se prepara şi administra împotriva pietrelor la rinichi.
Fructele de măceş au devenit oficiale în Farmacopeea Britanică în 1885. În cel de-al doilea război mondial englezii Anglia a ajuns în imposibilitatea de a mai importa citrice, astfel guvernul englez a încurajat culegerea şi folosirea măceşelor ca sursă de vitamina C.
În medicina populară de astăzi se folosesc ca diuretice, laxative, pentru afecţiuni ale rinichilor şi ale tractului urinar, disurie, artrite, gută, febră, răceli, în tusea convulsivă, enterite şi mai ales în deficienţele de vitamina C.
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX aprecia în deosebi la măceşe bogăţia în vitamina C. Ceaiului de fructe de măceş i se mai atribuia un efect purgativ şi de combatere a stărilor catarale uşoare ale intestinului; extractul fluid de măceşe era indicat pentru combaterea pietrelor la rinichi şi vezicula fierei. Se considera că ceaiul de măceşe înlesneşte digestia, potoleşte setea şi produce diureză; iar acţiunea diuretică are marele avantaj că, chiar la o lungă întrebuinţare nu produce nici o iritare pe rinichi sau pe băşică, ceea ce-l face foarte indicat în bolile căilor urinare şi de rinichi.

Măceşele conţin foarte puţin ulei volatil, caroten, pectine, dextroză, acid citric şi acid malic şi taninuri; „seminţele” conţin urme de vanilină. Nu în ultimul rând, măceşele sunt bogate în vitamina C. Unele experimente au arătat că extracele din pulpă au efect bactericid asupra E. Coli.

Cercetările au demonstrat că mulţi compuşi din extractele de măceşe au proprietăţi antioxidante şi antiinflamatoare.

ACTUALITATE 

Fructele de măceşe sunt cunoscute ca sursă bogată naturală de vitamina C (100 g fructe pot conţine până la 1.25 g vitamina C), fiind utilizate pe scară largă pentru efectul vitaminizant în diferite produse şi suplimente. Pe lângă valoarea nutriţională, fructele de măseşe au şi efecte farmacologice mai puţin cunoscute, evidenţiate recent de cercetători, cum ar fi:

  • Extractul hidroalcoolic din fructele de măceşe a demonstrat efecte hepatoprotectoare, în urma studierii acţiunii la şobolanii cu leziuni hepatice induse de substanţele toxice (tetraclorura de carbon), timp de 6 săptămâni şi s-a sugerat faptul că efectul are loc prin reducerea stresului oxidativ cauzat de radicalii liberi (1).
  • Administrarea orală a unui extract de fructe de măceşe, la animalele cu diabet şi hiperlipidemie induse a produs scăderea nivelelor crescute ale glicemiei şi trigliceridelor serice şi a regenerat celulele pancreatice producătoare de insulină, demonstrând astfel efecte antihiperglicemice şi antihiperlipidemice la animalele cu diabet indus (2).
  • Studiile au arătat că polifenolii (quercetina şi acidul elagic) din fructele de măceşe au efecte antiproliferative asupra liniilor celulare canceroase adică împiedică creşterea celulelor tumorale, putând fi utilizaţi ca agenţi naturali anticancerigeni (3).
  • Cercetările asupra acestor fructe au condus la descoperirea efectului antiinflamator care are potenţă similară cu cea a substanţei indometacin. Aceasta se datorează efectului antioxidant puternic, sugerând astfel efectul pozitiv al măceşelor în tratamentul afecţiunilor inflamatorii (4).
  • S-a descoperit un principiu activ nou denumit trans-tilirozid din fructele de măceşe, care combate obezitatea prin capacitatea de a scădea greutatea corporală şi/sau masa de grăsime viscerală fără să afecteze apetitul. Acesta acţionează prin mecanism asemănător medicamentelor hipolipidemice, adică prin creşterea metabolismului lipidic în ţesutul hepatic (5).
  • S-a evaluat efectul antiinflamator al unui preparat natural cu fructe de măceşe la 112 pacienţi cu osteoartrită. Acesta a condus la scăderea inflamaţiei, ameliorarea simptomelor osteoartritei (durere, rigiditate) şi a îmbunătăţit starea generală a pacienţilor, fără să producă efecte adverse (6).

Bibliografie

1 .Sadeghi H, Hosseinzadeh S, Akbartabar Touri M, et al. Hepatoprotective effect of Rosa canina fruit extract against carbon tetrachloride induced hepatotoxicity in rat. Avicenna Journal of Phytomedicine. 2016;6(2):181-188.
2. Taghizadeh M, Rashidi AA, Taherian AA, Vakili Z, Sajad Sajadian M, Ghardashi M. Antidiabetic and Antihyperlipidemic Effects of Ethanol Extract of Rosa canina L. Fruit on Diabetic Rats: An Experimental Study With Histopathological Evaluations. J Evid Based Complementary Altern Med. 2016 Oct;21(4):NP25-30.
3. Tumbas VT, Canadanović-Brunet JM, Cetojević-Simin DD, Cetković GS, Ethilas SM, Gille L. Effect of rosehip (Rosa canina L.) phytochemicals on stable free radicals and human cancer cells. J Sci Food Agric. 2012 Apr;92(6):1273-81.
4. Lattanzio F, Greco E, Carretta D, Cervellati R, Govoni P, Speroni E. In vivo anti-inflammatory effect of Rosa canina L. Extract. J Ethnopharmacol. 2011 Sep 1;137(1):880-5.
5. Ninomiya K, Matsuda H, Kubo M, Morikawa T, Nishida N, Yoshikawa M. Potent anti-obese principle from Rosa canina: structural requirements and mode of action of trans-tiliroside. Bioorg Med Chem Lett. 2007 Jun 1;17(11):3059-64. Epub 2007 Mar 18.
6. Rein E, Kharazmi A, Winther K. A herbal remedy, Hyben Vital (stand. powder of a subspecies of Rosa canina fruits), reduces pain and improves general wellbeing in patients with osteoarthritis–a double-blind, placebo-controlled, randomised trial. Phytomedicine. 2004 Jul;11(5):383-91.
7. Dr. Med. Gerhard Madaus, Lehrbuch der Biologischen Heilmittel, 1938
8. Dr. Marin Popescu, Galenoterapia (vindecarea bolilor prin „ierburi”) iarăşi la loc de cinste, Bucureşti, 1943, Tip. „PRESA” D. Andreescu – Calea Plevnei Nr. 46