Autori: Prof. Dr. Pavel Chirilă
Sursa: Revista Română de Apiterapie, Fitoterapie și Aromaterapie Nr.1
Am finalizat studiile medicale în urma cu 44 ani, convins de către profesorii mei și de curicula facultății că nu există altă medicină decât cea pe care am învățat-o.
După ce am trecut prin destinul medicului de țară navestist la București, trăind surmenajul navetei și teamă că nu voi mai putea evolua niciodată spre o specialitate, destinul profesional m-a dus la Spitalul de Urgență unde am învățat și am practicat cu convingere “cea mai alopată” dintre medicine, adică doze “la maximum posibil’ nu “la minimum necesar”, justificat fiind de gravitatea cazurilor.
Dar, aici, îmbătat ușor de euforia succeselor am cunoscut și primele dezamăgiri ale metodei alopate. Să fie clar: medicina alopată este bună, este eficientă, este necesară, este medicina contrariilor, dar … nu este singura adevărată, nu este singura bună, ba uneori e chiar contraindicată, sau și mai grav – poate face chiar rău. Adeseori am văzut o atitudine exclusivistă: una e valabilă, cealaltă nu.
Cine lucrează într-un spital de urgență este imposibil să nu vadă câteva șocuri anafilactice (uneori mortale) la medicația chimică. Așa mi-am pus obsesiv întrebarea dacă mai există și o altă metodă terapeutică. Pentru a răspunde la această întrebare am făcut un pas important:
Am trecut în cercetarea clinică la Institutul de Medicină Internă și am avut timp să cercetez plantele și tămăduitorii autentici.
După peste 40 ani de meșteșug doctoricesc m-am convins că principiul inducției patogenezice, există și este adevarat: nimic nu este mai periculos decât a lua o substanță farmacologic activă timp îndelungat în mod repetat. Dacă plantele luate timp îndelungat în mod repetat pot genera efecte secundare, cu atât mai mult moleculele de sinteză.
De aceea nu mă surprinde faptul că obiceiul medicinei academice de a practica acel “ 3 pe zi toată viața” este generator de atât de multe reacții adverse.
Am făcut o statistică în propriul meu cabinet pe câteva mii de bolnavi: doar 10 % au ca motivație apelul la fitoterapie din convingeri „naturiste” sau de “neintoxicare”; ceilalți 90 % vin la fitoterapie ori din cauza reacțiilor adverse la chimia de sinteză, ori din cauza insuccesului metodei alopate.
Există un ideal terapeutic spre care ar fi bine ca medicina să tindă: medicul să învețe domenii diagnostice înguste, să abordeze bolnavul integrativ să cunoască toate metodele terapeutice aplicabile în domeniul lui și să o aplice pe cea mai indicată formei clinice, stadiului evolutiv sau biotipului antropologic din fața lui.
Oricum, nici alopatie fără fitoterapie, nici fitoterapie fără alopatie.
Discernământul medicului și noblețea lui (a se citi Harisma milostivirii) sunt cele mai mari calități ale terapeutului.
