A doilea Congres al Medicilor Fitoterapeuți din România, desfășurat în perioada 20-22 mai 2011 la hotelul Germisara din stațiunea Geoagiu-Băi, lângă Orăștie, a adunat peste 80 de medici și farmaciști, incluzând membri reprezentativi ai lumii academice medicale și cadre universitare din domeniul farmacognoziei:
Prof. univ. dr. farm. Viorica Istudor, UMF „Carol Davila” București
Prof. univ. dr. farm. Ilioara Oniga, UMF „Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca
Prof. univ. dr. Simona Drăgan, UMF „V. Babeș” Timișoara
Prof.univ. dr. farm. Radu Oprean, UMF „Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca
Prof. univ. dr. Pavel Chirilă, președinte ARMF
Conf. univ. dr. farm.Cerasela Gird, UMF „Carol Davila” București
Conf. univ. dr. farm. Camelia Peev, UMF „V. Babeș” Timișoara
Tematica abordată a cuprins mai multe arii terapeutice de la aparatul cardiovascular unde s-a prezentat un „Studiu asupra efectelor hipotensoare și hipolipemiante ale unor fitopreparate„ la aparatul genital feminin unde au fost detaliate produsele vegetale medicinale care „reprezintă o alternativă pentru corectarea tulburărilor de menopauză” și rezultate clinice obținute cu fitopreparate în meno-metroragii și sindrom premenstrual.
Au fost numeroase prezentări de cazuri și rezultate ale unor evaluări clinice în hepatită, lombosciatică, hipotiroidism, mastoză chistică, erizipel, lipomatoză.
A participat din Republica Moldova de la Institutului de Microbiologie și Biotehnologie al Academiei de Știinte a Moldovei, d-na …..Liliana Cepoi care a prezentat rezultatele cercetărilor privind valorificarea potențialului fiziologico-biochimic al microalgelor în scopul obținerii produselor destinate utilizării în medicină.
Congresul s-au incheiat cu o masă rotundă cu tema „Tradiție și cercetare în fitoterapie„, urmată de cină festivă, cu muzică și dans alături de Vlad Chiriță

